La finalul partidei, Gigi Mulțescu, care în trecut a fost luat cu ambulanța de pe teren, a ținut să-și liniștească familia după jocul de infarct câștigat de elevii săi cu 4-3!
„Dacă se uită cineva din familie să ştie că sunt bine. În primul rând a trebuit să-mi dau eu mie primul ajutor, să rămân în viaţă, dar sunt bune încercările astea, pentru că îmi confirmă că am inimă bună. Cred că a fost un thriller, asta îmi vine în cap acum, pe care n-aş fi vrut să-l trăiesc. Dacă a fost cu sfârşit fericit, îmi convine deşi numai eu ştiu ce am trăit. N-am mai trăit aşa ceva. E o experienţă de viaţă şi o întâmplare fericită”, a declarat Gigi Mulţescu la finalul partidei de pe Cluj Arena.
„Șepcile roșii” au avut un start incredibil de meci, marcând de trei ori în poarta Astrei în primele opt minute.
Giurgiuvenii şi-au revenit repede din pumni și au reușit până în minutul 25 să puncteze de două rip e tabelă, 3-2 fiind și scorul primului mitan.
Cu un sfert de oră înaintea finalului celor 90 de minute de joc, Astra a reușit egalarea prin Lullaku, trimițând duelul în prelungiri.
În prima repriză suplimentară, un autogol al ardelenilor marcat de cu Lazlo Sepsi a fost decisiv şi Astra s-a calificat în sferturile de finală ale competiției.